Suntem convinsi ca acest club a existat dintotdeauna, oricat de aiurea ar parea aceasta afirmatie. A existat inca de la primele meciuri internationale ale echipei Romaniei de rugby in perioada interbelica, inca de la Jocurile Olimpice ale anilor 20 ai secolului trecut. Familiile si prietenii rugbystilor, in timp ce acestia plecau cu trenul la Paris, ramaneau acasa cu sufletul alaturi de cei care reprezentau cu onoare culorile tarii in acest sport nou pentru acele timpuri. Si ce erau ei, daca nu suporteri ai echipei?
Club 16 a existat apoi in toti anii ce au urmat celui de-al doilea razboi mondial, dupa venirea comunismului si renasterea in varianta muncitoareasca a acestui frumos sport socotit, pana nu demult, burghez. Noi, suporterii romani de rugby, am fost acolo, umpland tribunele stadioanelor cand Romania incepea sa aiba un cuvant de spus in lumea balonului oval, in anii 60,70 sau 80. Am fost acolo la celebrele cuplaje cu meciurile de fotbal, am fost acolo cand arbitrul ne-a refuzat trei eseuri consecutive in meciul cu All Blacks de pe “23 August” in 1981, am fost acolo la victoriile impotriva Frantei, victorii care nu mai mirau pe nimeni la acea vreme.
Am fost alaturi de Stejari la fiecare editie a celui mai important turneu din lumea rugbyului – Cupa Mondiala – prezenta neintrerupta, la fel ca cea a lor din 1987 incoace. Poate nu la fel de multi ca suporterii celorlalte echipe dar cu siguranta, la fel de atasati si pasionati. La inceputurile competitiei, editiile din 1987, 1991 si 1995, eram doar cativa in tribune, majoritatea din diaspora, romani plecati in lumea larga in cautarea unui trai mai bun dar din 1999 incoace, alaturi de reprezentantii diasporei, ziaristi sau fosti rugbysti, apaream in tribune tot mai multi suporteri romani plecati din tara sa fie alaturi de echipa nationala. Si am ajuns pana in indepartata Noua Zeelanda in 2011.
Intr-o perioada in care rugbyul romanesc si echipa nationala incearca sa se recladeasca, cand lumea rugbyului e din ce in ce mai profesionista si mai competitiva, cand nationala Romaniei lupta sa-si recapete prestigiul parca pierdut undeva pe la mijlocul anilor 90, intr-o perioada in care federatiei si echipelor nationale li se cere tot mai multa rigoare pentru a face fata modului modern in care se joaca rugby astazi (atat rugby in 15, cat si varianta din ce in ce mai populara de rugby in 7 – devenita chiar sport olimpic), se simtea nevoia unei organizari mai bune si la nivelul suporterilor. Nu puteam pretinde permanent de la echipa sa creasca in valoare, sa se autodepaseasca, sa practice un joc modern, sa bata la orice ora Georgia, Portugalia sau Rusia, sa se bata de la egal la egal cu Japonia, Canada sau SUA sau sa smulga din cand in cand cate o victorie Scotiei sau Italiei, iar noi, suporterii, sa venim la stadion doar daca e un meci mai important sau daca e vreme frumoasa ori daca primim vreo invitatie gratuita de la federatie. Nu ne putem supara ca nationala Romaniei joaca in echipament de culoare verde la un moment dat datorita unui sponsor (si nu in traditionalul galben cu albastru), iar noi, in tribune, sa ne etalam tricourile negre cu ferigi albe, sau vreun trifoi irlandez, antilope africane sau cocosi galici, iar galbenul, albastrul si frunza de stejar sa lipseasca aproape cu desavarsire din vestimentatia noastra, cum tot asa, nu putem sa ne laudam permanent in fata prietenilor fani ai fotbalului cu felul in care Stejarii canta imnul in comparatie cu fotbalistii, iar noi, in tribune, sa ne fie jena sa cantam cu voce tare alaturi de ei. La fel, nu putem sa ne suparam pe baieti ca nu vin la finalul meciurilor sa aplaude tribunele, indiferent de rezultat, asa cum o fac marile echipe, cand noi parem ca nu stim cum sa iesim mai repede ca sa nu ne prinda aglomeratia de la iesire dupa fluierul final. Si nu in ultimul rand, nu putem sa ne suparam ca se mai intampla ca un jucator sau altul sa ia cate un cartonas galben pentru indisciplina, iar noi in tribuna sa fluieram tentativele la bete ale adversarilor sau sa huiduim arbitrul.
Din toate aceste motive si multe altele despre care o sa mai vorbim, am luat hotararea sa “institutionalizam” ideea de suporteri ai echipei de rugby a Romaniei si sa ne grupam in Club 16 – Fan Club Rugby Romania. Vrem si noi sa fim mai organizati, mai profesionisti si sa sprijinim mai bine echipa. Sa fim si noi la inaltimea suporterilor echipelor mari. Daca celor din teren le cerem asta, noi de ce nu am face-o? De cate ori nu am admirat galeria engleza cantand “Swing Low, Sweet Chariot” pe Twickenham sau aiurea, de cate ori nu am vizionat pe youtube cate un filmulet cu suporterii kiwi in tribune sau pe strada incropind o haka colectiva, de cate ori nu zambeam vazand costumatiile simpatice de canguri sau pume, perucile, palariile sau alte accesorii ale suporterilor diverselor natiuni? Si atunci de ce am mai fi asteptat?
Ideea ne-a venit mai demult, odata cu deplasarea la Cupa Mondiala din 2007 in Franta si Scotia, cand echipa Romaniei a avut un numar mare de suporteri in tribune, mai ales la meciul cu Italia de la Marsilia. Apoi, la Edinburgh, cand am suferit o grea infrangere, un grup de cateva zeci de romani a tinut piept cu brio scotienilor chiar in templul rugbyului pe Murrayfield. A fost apoi frumoasa poveste din barajul cu Uruguay cand la Montevideo, o micuta galerie romaneasca venita din tara a fost completata de cativa romani rataciti prin acea parte de lume si s-a creat o atmosfera extraordinara de cantece si scandari alaturi de stafful nationalei, urmata de returul fantastic de la Bucuresti, cand tribunele stadionului Arcul de Triumf au devenit neincapatoare. Barajul cu Uruguay a fost momentul in care s-au pus bazele proiectului on-line si in care Stejarii au avut in sfarsit un imn propriu. Iar mai apoi au fost momentele magice din Noua Zeelanda, cand echipa Romaniei a beneficiat de un larg sprijin din diaspora si din partea celor care ne-am deplasat special din tara pentru aceasta competitie sau chiar din partea localnicilor.
Suntem convinsi ca exista suporteri romani in toata tara, asa cum exista si peste tot in lume romani pasionati de rugby si de echipa Romaniei. Totul e sa tinem aproape. Planurile sunt mari (deplasari alaturi de echipa, intalniri cu jucatorii, coregrafii, concursuri etc.) dar am hotarat sa o luam temeinic, pas cu pas, sa construim acest proiect intr-un mod sanatos. Deocamdata suntem doar o mana de entuziasti. Mai este mult pana departe dar cu rabdare si vointa putem sa atingem ce ne-am propus: sa fim un grup unit si numeros de suporteri, asa cum merita cu adevarat o echipa nationala aflata intre primele 15-20 ale lumii.
Daca simtiti la fel, haideti alaturi de noi! Ne gasiti on line pe www.club16.ro si pe pagina de Facebook Club 16 Fan Club Rugby Romania, precum si off-line in tribuna I de pe stadionul Arcul de Triumf, undeva pe la sectorul B2, precum si la diverse alte evenimente la care vom participa.
Cam atat despre Club 16 – Fan Club Rugby Romania pe moment. Restul de-abia acum incepe
Hai Romania!